Parteneri

Parteneriatul proiectului implică 10 organizații din 8 țări de la nivel European. Partenerii proiectului includ actori cheie care sunt implicați în procesul de orientare în carieră – de la penitenciare, până la organisme profesionale, ONG-uri și sectorul corporativ.

Baltic Education Technology Institute (BETI)

BETI a fost fondată în 2003 de o echipă activă de profesioniști care lucrează de mai bine de 15 ani în domeniul TIC și al tehnologiilor educaționale. În timpul implementării diferitelor activități în sectoarele de învățământ superior și de formare profesională, s-au acumulat bogate experiențe, cunoștințe și abilități în domeniul formării în domeniul TIC, al metodologiei învățământului la distanță, al tehnologiilor de învățare, al producției multimedia, al dezvoltării de aplicații web etc. Echipa este foarte activă, participând la inițiative naționale și europene, și anume, Framework, Eureka, Socrates, Leonardo da Vinci, Phare, UNESCO și altele.

MAI MULTE INFORMATII

IPS Innovative Prison Systems

IPS Innovative Prison Systems (IPS) este o firmă specializată în domeniul justiției, serviciilor corecționale, sancțiunilor și măsurilor comunitare, justiției juvenile și aplicării legii. IPS este membru de argint al Asociației Internaționale de Corecție și Penitensiare (ICPA) și membru al Asociației Corecționale Americane (ACA). IPS a stabilit parteneriate și a dezvoltat intervenții inovatoare cu Administrația Penitenciarelor din diferite țări din Europa și America Latină, și anume Argentina, Belgia, Germania, Guatemala, Lituania, Luxemburg, Moldova, Norvegia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Turcia și Marea Britanie.

MAI MULTE INFORMATII

International Centre for the Promotion of Education and Development

CEIPES – este o asociație internațională non-profit fondată în anul 2007, în Palermo având sedii în alte 8 țări Europene. Credem că educația și dezvoltarea sunt valori fundamentale pentru a atinge pacea și demnitatea fiecărei ființele umane. CEIPES acționează ca un facilitator pentru afirmarea comunității, printr-o abordare educațională, această abordare fiind necesară atât pentru dezvoltarea individuală, cât și pentru dezvoltarea socială. Misiunea CEIPES este de a promova și susține dezvoltarea durabilă a comunităților locale și abilitarea indivizilor prin educație și formare, drepturile omului și cooperarea internațională.

MAI MULTE INFORMATII

International Corrections and Prisons Association

Organizație neguvernamentală cu Statut Consultativ Special în cadrul Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC) pentru Profesioniștii din domeniul Corecției și Penitenciare. Fondată în 1998, ICPA are sediul în peste 80 de țări din întreaga lume, dedicată îmbunătățirii înțelegerii globale și a profesionalismului în acest sector. ICPA are conexiuni stabile cu jucători cheie la niveluri superioare de pe toate continentele, fiind extrem de eficientă în menținerea contactelor internaționale privind problemele în domeniul Justiției Penale. În ultimii ani, ICPA a elaborat un Manual pentru actorii implicați în menținerea păcii din sistemul de Justiție Penală; a elaborat un manual de instruire de bază pentru ofițerii din sistemul de Justiție Penală; a dezvoltat un manual de planificare (pentru facilitatori), derulând activități în 2006/07 în Republica Georgia și Barbados.

MAI MULTE INFORMATII

General Directorate of Prisons and Detention Houses

Organizație publică direct asociată Ministerului Justiției din Turcia, fiind responsabilă de executarea tuturor pedepselor și măsurilor de Probațiune. Are experiență în ceea ce privește capacitatea instituțională, dezvoltarea modulelor educaționale și livrarea acestora personalului prin metode de învățământ față în față și la distanță.

MAI MULTE INFORMATII

Centrul Pentru Promovarea Invatarii Permanente – CPIP

ONG din România care lucrează din 2005 în domeniul învățării permanente. CPIP se angajează să integreze principiul egalității de șanse pentru toți cetățenii în politicile publice și practicile asociate, ca parte integrată a democratizării și creării unei societăți deschise.CPIP promovează cultura „învățării pe tot parcursul vieții” prin implicarea activă a membrilor comunității în dezvoltarea unei strategii de implementare coerentă a conceptului și practicii de învățare permanentă.

MAI MULTE INFORMATII

Timisoara Penitentiary

Este cel mai important Penitenciar public din vestul României, fiind subordonat Administrației Naționale a Penitenciarelor din România. Este condus de un director și trei directori adjuncți pentru direcția siguranță, direcția economico-administrativă și direcția reintegrare socială. Aici sunt încarcerați în jur de 800 de deținuți încadrați în regim de detenție semideschis și deschis. Există, de asemenea, o secție de arestare preventivă. Toți deținuții sunt adulți de genul masculin.

MAI MULTE INFORMATII

The National Trade Union of Prison Policemen (SNPP)

SNPP este cea mai mare structură sindicală a Ministerului Justiției (MJ) și a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) cu 44 de filiale și peste 6.500 de membri de la funcții de execuție la funcții de conducere, din 13.000 de lucrători la nivel de penitenciar. Organizarea și funcționarea SNPP este simplă, democratică și eficientă, de la nivel de ramură/unitate până la nivel național. SNPP este implicată din 2008 la toate nivelurile dialogului social și aduce contribuția necesară asupra tuturor problemelor care țin de condițiile de muncă și formarea profesională a ofițerilor de Penitenciare din România.

MAI MULTE INFORMATII

York Associates

Din 1980, York Associates a fost un pionier lider în domeniul formării profesionale în limba engleză și în comunicarea internațională. Oferim formare de înaltă calitate în limba engleză, comunicare în afaceri și formare internațională de conducere și management, profesioniștilor care lucrează în toate sectoarele profesionale – afaceri, public, politic, sindicate, educație și sectoare de voluntariat. York Associates integrează 4 dimensiuni privind formarea în comunicare internațională, inclusiv dezvoltarea abilităților de colaborare, interculturală / multiculturală și de rezolvare a conflictelor.

MAI MULTE INFORMATII

Bremen Ministry of Justice and Constitution

Dirijează toate instituțiile din domeniul Justiției pentru Statul Federal German, Bremen (instanțele, procuratură, penitenciare, probațiune). Aproximativ 30 de persoane fac parte din echipă, iar domeniul nostru de activitate face referire la supravegherea instituțiilor, organizarea și formularea politicii criminologice. În Departamentul 403, ne concentrăm pe dezvoltarea de noi concepte și proiecte pentru toate grupurile părților interesate din domeniul penitenciar, probațiune și reintegrare. În unele proiecte, lucrăm îndeaproape cu Universitatea din Bremen. Împreună, în ultimii 15 ani, am implementat o gamă largă de proiecte cu finanțare europeană și internațională, cu domenii cheie de lucru privind educația și formarea în penitenciar, educația bazată pe IT, strategiile de relocare multi-agenții și îndepărtarea față de ideologiile extremiste.

MAI MULTE INFORMATII

BRAIN LOG

BrainLog dezvoltă și gestionează proiecte finanțate la nivel național și internațional care se concentrează pe inovare și educație în dezvoltarea afacerilor, aplicații web și mobile, antreprenoriat, inovare în sport și bunăstare, educație non-formală și incluziune socială în Danemarca și Norvegia. Suntem implicați într-o serie de proiecte europene transnaționale și am stabilit o rețea de parteneri de încredere la nivel național și internațional.

MAI MULTE INFORMATII